Conform textului biblic, unul din ceruri e locul de domnie al lui Dumnezeu, făuritorul a tot ce există – locul unde, după ce și-a încheiat lucrarea inițială, dând naștere lumii, Dumnezeu s-a ”retras”, împreună cu îngerii săi, creați ca să-l slujească. Alt cer, conform aceluiași text, este lăcașul care va găzdui sufletele celor plecați dintre vii – ale celor morți, trecuți în eternitate. Despre celelalte însă nu se știe nimic, decât, așa cum estimează cercetătorii, că ori sunt copii ramificate ale Universului inițial, separate pentru vecie, ori lumi numeroase, individuale, care interacționează, ori o varietate de alte dimensiuni, stranii și infinite, cu legi ciudate, diferite de ale fizicii, ori construcții spirituale, greu de imaginat, create de conștiință.
Oricum, însă, atât faptele prezentate în Biblie, care se referă lămurit la ”ceruri”, cât și rațiunea, întăresc ideea că atunci, la început, Dumnezeu a adus la existență mai multe dimensiuni ale realității: pentru sine însuși și pentru ”oștirea” sa, cum se numesc îngerii săi slujitori (adică dimensiunea spirituală), pentru oamenii pe care se pregătea a-i plămădi (adică dimensiunea materială), pentru sufletele celor care vor pleca dintre vii și, cum afirmă Scriptura, ”se vor înălța la cer” (adică o dimensiune de asemeni imaterială) și, cel mai probabil, și un ”spațiu universal” al conștiinței, care transcende și însumează toate celelalte dimensiuni, dar al cărui aspect e încă necunoscut.
Procesul creației, cum se menționează în textul biblic, a fost rapid și fulminant, conținând ca elemente de bază lumina și informația: lumina, ca gând manifestat al Conștiinței Supreme, și informația ca mijloc de răspândire a acestui gând.
În Geneză însă nu se menționează nimic despre crearea apei – constituenta fundamentală a Oceanului Primordial, cel în sânul căruia a luat ființă lumea -, dar cum, pe parcurs, procesele cuantice prin care s-a născut universul sunt înfățișate suficient de explicit, se poate deduce că, la fel ca toată materia, originea apei acelui ocean se află tot în lumină, sau în gândul lui Dumnezeu.
Lumina – se spune în Biblie -, este însăși divinitatea, însăși forma de manifestare a lui Dumnezeu, care chiar și din punct de vedere fizic – conform teoriei relativității – reprezintă singura constantă din Univers; lumina, deci – nici spațiul, nici timpul, nici altceva, ci doar lumina și informația – sau Conștiința, sau epifania lui Dumnezeu.
Dar care e mecanismul prin care a fost creată lumea?
Fizicienii – care consideră și ei că lumina conține în sine însuși sistemul de existență al lumii (sau a ceea ce ”pare să fie lumea”), au observat că fiecare atom din univers emite sau absoarbe lumină. Iar ceea ce decurge de-aici e uluitor: fiecare cuvânt, sau gând, sau faptă sau obiect se manifestă prin intermediul aceluiași unic proces de convertibilitate. Totul – absolut totul – e energie, iar fundația elementară a universului este pur potențială, căci fotonii au proprietatea de a fi atât undă de probabilitate, cât și particulă. Altminteri spus, atomii există într-o stare semi-reală, pur potențială și virtuală. Dar numai până când sunt observați de cineva, de o entitate cu minte. De Dumnezeu, de exemplu, care, doar observându-i, după ce din lumina sa proprie i-a adus spre ființare, îi activează, modificându-le starea și făcându-i, prin entanglement cuantic, creatori și ziditori ca și el.
(Conștiința umană însă nu poate ”zidi” decât în plan spiritual, doar conștiința lui Dumnezeu – adică aceea neparticipativă – având însușirea de a naște materie. Iar entanglementul cuantic, sau inseparabilitatea cuantică, reprezintă un fenomen din fizica cuantică prin care particulele elementare, împerecheate, se corelează reciproc, interacționând între ele într-un mod previzibil, indiferent de cât de departe se află unele față de celelalte. Chiar și când sunt separate în spațiu, două particule aflate într-o stare de ”încurcătură” cuantică vor rămâne conectate fundamental între ele, astfel încât la orice acțiune efectuată asupra uneia, cealaltă, pereche, va răspunde instantaneu).
Și astfel, foton cu foton, atom cu atom, moleculă peste moleculă și sistem peste sistem – toate prinse în câmpul cuantic și cuprinse de Conștiință -, au început a constitui universul, concretizând, în cele din urmă, un conglomerat material, cu aparență probabil gazoasă, sau chiar plasmatică, bazat pe inteligență.
Mai târziu, lucrul acesta a fost observat și de fizicieni, care au constatat că universul este organizat pe un fundament de concepte, algoritmi și matrice informaționale, ceea ce fizica atomică și moleculară a evidențiat cu prisosință. E cu desăvârșire exclus – au afirmat savanții – ca aceste matrice să apară din întâmplare. Creația este, fără îndoială, inteligentă, deoarece o ordine atât de riguroasă nu se poate ivi din haos.
Totuși, cum a creat Dumnezeu universul material?
O idee ne-o oferă tot fizicienii. Deși cercetătorilor le e imposibil a explica fenomenul de inseparabilitate cuantică – sau de ”entanglement” -, ei au mai sesizat, totuși, că particulele ”împerecheate”, sau ”încurcate” cuantic se și recunosc între ele. Astfel, sub acțiunea acelei forțe necunoscute (în privința căreia savanții admit că ar fi o ”conștiință”), particulele inițiale, supuse experimentului, formează perechi inseparabile cu alte particule – dar numai cu unele, nu și cu celelalte – deci, selectiv, în cele din urmă -, manifestând un soi de memorie, ori de abilități de stocare, sau o capacitate de recunoaștere a perechii care le-a fost sortită. Dar ”sortită” de către cine? Savanții încă nu au oferit un răspuns. Cert însă e un singur lucru: universul e un întreg inseparabil, spre a cărui alcătuire particulele au conlucrat inteligent, fiind programate, iar ceea ce le-a ordonat e – conform fizicii cuantice – o conștiință.
Iar procesul a fost halucinant. Dirijați spiritual, fotonii de înaltă energie, lipsiți de masă, au intrat în interacțiune cu alți fotoni, de aceeași factură și, influențați de observatorul suprem – care a provocat colapsarea funcției de undă, transformând probabilitățile în mici particule -, au dat naștere materiei așa-zis solide – adică atomilor purtători de masă, constituenți a tot ceea ce este material, ”substanțial” în univers.
În afara acestor principii, savanții nu știu cum s-a petrecut ”Geneza”. Biblia afirmă însă că Dumnezeu a zidit prin ”Cuvânt”, iar un fenomen descoperit recent, care poartă numele de ”sonoluminiscență”, consolidează ideea. Concret, în urma experimentelor, s-a observat că apa, lovită cu unde sonore, dă naștere unei mulțimi de bule. Aceste bule, la rândul lor, sunt zone cu presiunea scăzută, însă împresurate de presiuni ridicate. Or, în aceste condiții, presiunea exterioară împinge aerul la presiune joasă, iar bulele se prăbușesc rapid. Și în timp ce se prăbușesc, ele emit lumină, în secvențe temporale ca niște flash-uri, cu durata de 30 de secunde.
Dar, deși temperaturile din interiorul acestor bule, măsurate de cercetători, se ridică la ordinul a zeci de mii de grade Fahrenheit, și deși lumina produsă de ele a putut fi fotografiată, savanții nu au identificat sursa reală a acestor lumini, mărginindu-se doar la a elabora teorii, care variază de la reacțiile de fuziune nucleară până la un anumit gen de descărcare electrică sau chiar – prin comprimarea gazelor din interiorul bulelor -, de încălzire.
Oricum ar fi însă, un lucru e cert: undele sonore – sau Cuvântul, altminteri spus -, izbind o cantitate de apă, produc lumină, iar lumina, precum se știe, e gândul lui Dumnezeu. Totuși, conform acelorași nelipsite experimente de laborator, chiar și procesul inițial al transformării luminii în particule materiale prezintă bizarerii greu explicabile de către savanți. Astfel, în urma interacțiunii fotonilor de înaltă energie cu alți fotoni, de același fel, se obțin atât particule, cât și antiparticule, respectiv materie și antimaterie.
Iar aceste particule – rezultate din raze gama, cu emisii de alți fotoni, care, la rândul lor, interacționând, creează și ei materie și antimaterie – s-ar cuveni ca, în momentul imediat următor apariției lor, să se anihileze reciproc și să dispară.
Însă atunci, la început, nu s-a întâmplat așa. Din rațiuni necunoscute, și pe baza unor legi nebănuite, atunci, la început, o parte uriașă de materie, rezultată în urma interacțiunii fotonilor, a rămas neanihilată de antimateria sa, iar faptul a condus la cel mai tulburător eveniment care s-a petrecut vreodată: a luat ființă lumea. De aceea savanții, comparând rezultatele obținute de ei, în laborator, cu datele oferite de realitatea însăși, uluiți, au concluzionat: ”Universul e ceva care nu ar fi trebuit să existe”.
Deci ”cerurile”, în definitiv, sunt alcătuite din lumină pură, transformată, de către Conștiința universală, în energie – adică, în cele din urmă, după metamorfoza fotonilor, în atomi cu masă. Și, în mod clar, indubitabil, confirmat atât de Biblie, cât și de știință, sunt mai multe ”ceruri”, poate chiar numeroase.
(Ideea lumilor paralele există încă din antichitate, însă abia de curând rezultatele mai multor cercetători, interpretate de către fizicieni, le-au permis oamenilor de știință să afirme net, răspicat că viața se manifestă într-un multiunivers constituit din lumi paralele.
Ipoteza a fost confirmată, în mare măsură, de studiile referitoare la așa-numita ”teorie a corzilor”, care – deși în mod încă nedemonstrat -, a certificat faptul că există mai mult decât cele trei dimensiuni cunoscute, în fiecare dimensiune aflându-se o altă realitate, unde acțiunile se produc diferit față de celelalte spații. Iar modelele viabile, lipsite de anomalii, care sunt compatibile cu un spațiu fizic cu zece dimensiuni – una temporală și nouă spațiale -, se ridică, până în prezent, la un număr de cinci.
Alți cercetători au confirmat și ei că în univers ființează ”realități diferite”, respectiv ”mai multe universuri individuale”, care interacționează aleatoriu, și astfel limbajul științific s-a îmbogățit cu o noțiune nouă, introdusă în uz: ”univers multiplu”, sau ”multiunivers”, sau chiar ”multivers”).
Dă like articolului dacă ți-a plăcut!